RSS

miercuri, 20 aprilie 2016

Sunt mai puternica ca tine si tu nu stii asta, iubitule!


     Ne-am iubit, scumpule, toata lumea a stiut asta, doar noi nu am crezut. Ne-am ranit unul pe celalalt cu neincrederea noastra, am renuntat la noi, ne-a fost frica de fericire, ne-am temut de sfarsitul iubirii si de durerea pierderii asa ca ne-am zis ca e mai bine sa nu avem ce pierde. Am fugit unul de altul cand tot ce trebuia sa facem era sa fugim unul spre celalalt cu sufletul in mana. Am gresit amandoi, ce prosti am putut sa fim, tocmai noi care ne mandream atat cu inteligenta noastra! Dar e o diferenta majora intre noi...

    Tu inca iti spui ca ma urasti, dragule, dar te vad cum iti rozi durerea si cum durerea te roade pe tine. In momentele tale de singuratate nu se poate sa nu iti fi dat seama ca toate femeile pe care le doresti seamana cu mine, iar daca nu iti amintesc de mine le spui tu subtil ce iti doresti. Nu le spui niciodata ca femeia perfecta pe care ti-o doresti alaturi e construita pe tiparul meu, o femeie pe care ai intalnit-o demult si care te-a obligat sa o respecti. Ma cauti in orice loc sau fiinta ce iti aminteste putin de spiritul meu. Esti atat de furios pe mine, de parca eu as fi vinovata ca Universul a conspirat impotriva noastra. Esti atat de furios pe tine, de fapt, din furia ca ai fost ranit s-a nascut dorinta de razbunare. M-ai tradat si acum asta te face sa te ineci in vina. Ti-ai dat seama de greseala, dar esti prea orgolios ca sa iti ceri iertare. Iti spui ca esti puternic, ca nu simti nimic, ca esti indiferent, dar ce masca subtire ti-ai pus pe chip cand vad cum te albesti la fata doar pentru ca ma vezi un minut intamplator pe strada. As rade daca nu ar fi atat de trist. Si da, poate ca esti puternic, nici una dintre celelalte femei cu care te intalnesti ocazional nu are puterea de a te rani cum o am eu, dar nici nu te pot face fericit. Iti amintesti, scumpule, cand iti spuneam ca mintea care te intelege, mintea oglinda, este cel mai adictiv si seducator lucru de pe pamant?

       Sunt mai puternica ca tine, iubitule, desi m-ai ranit de 100 de ori mai rau decat te-am ranit eu cu neincrederea mea, desi eu am gresit din naivitate si tu cu intentie, mi-am gasit puterea de a iti cere iertare. Am plans mai mult ca tine, m-am chinuit nopti intregi, am trecut prin cele mai oribile stari. Da, dragul meu, eu, cea careia ii spuneai ca e prea buna si intelegatoare pentru binele ei, am dus batalii crunte cu mine la sfarsitul carora nu a ramas decat intelegere pentru tine. Ti-am iertat totul, am ramas doar putin nostalgica. Tu inca iti traiesti cosmarul. Nu te-ai iubit suficient pe tine incat sa ma lasi sa te
iubesc.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu