RSS

joi, 30 iunie 2016

Din cand in cand, egoismul iti salveaza fericirea!



      Ti-as putea povesti cum mi-am petrecut ziua de ieri, ce am mai facut, ce vise si planuri se construiesc prin mintea mea, dar nu stiu daca ar fi atat de interesant ca felul in care mi-am incheiat seara. Constatarea zilei a fost "uneori egoismul iti salveaza fericirea". De pomana propovaduiesc toate bisericile altruismul, de pomana esti si tu adeptul generozitatii fara asteptari la schimb pentru ca vine un moment in care te-ai saturat, ai obosit sa mai fii folosit si atunci pui punct relatiilor de genul. Nici macar egoism nu se poate numi, este mai degraba autoconservare. AI DREPTUL SA FII EGOIST DACA IN JOC ESTE FERICIREA TA! Ai dreptul sa renunti fara nicio explicatie sau regret la tot ce nu te ajuta sa cresti emotional sau nu te implineste. Ce ma face sa iti spun asta acum si cu atata forta? Hai sa iti povestesc...

       Primesc aseara un telefon. O veche prietena, o eterna victima care ma facea mereu sa ma simt cumva responsabila de dramele ei. Datoria mea era sa o ajut pe ea in numele acelei prieteni dintre noi. Azi, uitandu-ma in spate, daca stiam ce stiu acum as fi facut imposibilul sa evit sa o cunosc. Nu pot spune ca nu mi-am dat seama ca femeia ma seaca emotional, practic se hraneste din sufletul meu neoferind nimic ca inlocuitor pentru toata compasiunea si afectiunea ce a luat-o cu siretlicuri. Ma folosea ca o carja emotionala. Mi-am dat seama, dar deja ma simteam intr-o mlastina, cu cat incepeam sa ma agit sa ies cu atat parea ca ma scufund mai rau. Cand incepeam sa dau semne cum ca as avea si eu o viata de trait, ca nu imi doresc sau ca am obosit, imediat imi spunea pe un ton plangacios "ma lasi acum in cea mai grea perioada din viata mea?", perioade care apareau cu o frecventa de 3 saptamani, toate de o gravitate catastrolafala. Personal n-am auzit-o vreodata manisfestandu-si un regret, darmite cerandu-si iertare, comportamentul ei este un raspuns la comportamentul altora. Ei sunt abuzatorii, ea victima si eu sunt unicul punct de sprijin din univers. Dar si eu incepusem sa ma simt ca o victima, simteam ca ma sufoca toate nevoile ei afective mai rau ca o liana infasurata in jurul gatului. Imi ziceam mereu ca pot avea rabdare cateva zile pana a pune punct prieteniei toxice, ca nici mie nu mi-ar placea daca as trece printr-o mica criza existentiala si nimeni nu ar avea rabdare sa imi asculte elucubratiile sau sa ma indrepte spre calea cea buna. N-am facut-o, nu i-am spus adio, mereu a aparut alta criza si alta criza si cred ca am inceput sa accept ca normala o situatie aberanta.

        Am incercat toata paleta de sentimente: de la compasiune la inceput pana la dezgust ieri. Ieri, prin discutia purtata am avut un soc si o revelatie. Socul a fost dat de capacitatea ei de a jigni cand nu am utut sa ii dau dreptate in tot ceea ce spune sau inteprinde si de perceptia ei despre sine ca fiind extraordinara. Revelatia a fost "fericirea mea este mult mai importanta ca fericirea altora". In final, m-am eliberat, am spus intr-un tarziu "te rog frumos, uita ca exist". Sunt libera si fericita!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu