Extra zahar

     Dupa o lunga (prea lunga, si imi cer scuze)  absenta am revenit si eu la vechea mea pasiune: la citit. Prima carte care mi-a căzut in mana (da, asa citesc, orice imi cade in mana) a fost
o poveste de dragoste, un roman siropos cum il numesc eu, apropiat de valoarea artistica a unui film cu Jennifer Lopez in rol principal, dar avand in vedere ca nu am mai pus mana pe o carte de 2 luni sa zicem ca...a mers. Anterior mai citisem

Sinceritate sau diplomatie?

        Toata lumea ridica sinceritatea la rangul de virtute suprema. Facebookul este plin de citate, imagini cu diverse floricele stralucitoare pe care inevitabil apare si cuvantul sinceritate. Paginile domnisoarelor atragatoare fizic sunt pline de reprosuri la adresa persoanelor nu atat de inzestrate de natura si, evident, nesincere. Nu spun ca sinceritatea nu este importanta, din contra, este vitala, dar nu sinceritatea tip "dat cu oistea in gard".

        Incepe sa ma irite momentul in care ceri o parere, un sfat sau pur si simplu discuti si auzi un "sincer?", moment in care stii ca va urma sa auzi cel putin o remarca lipsita de delicatete, daca nu o marlanie. Nu, dragii mei, in cazul asta nu vreau sa aud nimic sincer. Vreau sa aud ceva onest si cu putin respect fata de sentimentele mele. Nu imi place absolut deloc sa fiu mintita, dar nu am nevoie de o sinceritate brutala care ma va face sa ma simt de doi bani. De exemplu: da, stiu ca am picioare groase, fundul mare, vad si eu ca am cearcane adanci si astazi nu este una dintre zilele mele bune, dar nu am nevoie sa aud "sincer? azi arati foarte rau, ce e cu tine?".

Prioritati

       Te surprinde si pe tine unde ai ajuns. Te-ai dezamagit, te doare, iti vine sa desenezi un x pe perete si sa dai cu capul in el. Te intrebi cand naiba, cum naiba ai ajuns tu in situatia asta ( tu, da, tu care erai complet diferit). Nu te poti gandi la altceva, parca niciodata nu a fost mai rau ca acum. Dar daca stai bine sa te gandesti...oare nu tu ai ALES sa ramai in cercul vicios autodistructiv? Oare nu tu ai ALES sa te multumesti cu putin?  Iti spui ca ai facut tot ce ai putut, tot ce ai crezut de cuviinta in situatia data, dar oare chiar asa a fost? Oare tu ai fost principala prioritate de pe lista ta?

Din cand in cand, egoismul iti salveaza fericirea!

      Ti-as putea povesti cum mi-am petrecut ziua de ieri, ce am mai facut, ce vise si planuri se construiesc prin mintea mea, dar nu stiu daca ar fi atat de interesant ca felul in care mi-am incheiat seara. Constatarea zilei a fost "uneori egoismul iti salveaza fericirea". De pomana propovaduiesc toate bisericile altruismul, de pomana esti si tu adeptul generozitatii fara asteptari la schimb pentru ca vine un moment in care te-ai saturat, ai obosit sa mai fii folosit si atunci pui punct relatiilor de genul. Nici macar egoism nu se poate numi, este mai degraba autoconservare. AI DREPTUL SA FII EGOIST DACA IN JOC ESTE FERICIREA TA! Ai dreptul sa renunti fara nicio explicatie sau regret la tot ce nu te ajuta sa cresti emotional sau nu te implineste. Ce ma face sa iti spun asta acum si cu atata forta? Hai sa iti povestesc...

O, la naiba, iubitul ma inseala!

      La naiba, la naiba, la naiba! Mintea mea este paralizata de soc! Nu ma pot gandi la nimic altceva. A pornit de la o conversatie cu o prietena ce mi s-a dat o informatie ce m-a facut putin suspicioasa. Incep sa tremur involuntar, ma apuc sa imi pregatesc cu gesturi mecanice o ceasca de ceai. Lavanda, da, de asta am nevoie acum, de ceva care sa ma calmeze. Nu imi vine sa cred! Mintea mea refuza sa accepte informatia desi durerea surda din piept este prezenta. I-am pus si eu iubitului cateva intrebari inocente, menite sa elucideze misterul. Nu banuniam nimic. Cum am putut sa fiu atat de oarba, de surda, de proasta?

Dragul meu

 
      Am vrut de atatea ori sa iti scriu, sa iti vorbesc, dar niciodata nu am reusit sa trec de primele doua cuvinte. Dragul meu, ce ti-as putea spune? Sunt doar un ocean de emotii si incerc cu disperare sa fac putin ordine in haosul lor.

      Tu esti mereu suspicios, asta imi amintesc prea bine, ce ti-as oferi eu? Tot ce mi-am dorit a fost sa ma lasi sa te iubesc, sa iti ofer toata caldura mea si sa fac din afectiunea mea un scut intre lume si tine. Da, am vrut atat de mult sa iti protejez sufletul bun si atat de ranit. Tot ce am visat vreodata a fost sa iti tin gandurile in palme si sa te protejez asa cum un hot isi apara comoara ascunsa. Dar tu mi-ai inteles iubirea ca mila, mi-ai respins-o din orgoliu. Te-am iubit cu intreaga fascinatie a omului care isi intalneste oglinda sufletului sau si cu toata spaima femeii ranite de prea multe dezamagiri. Sunt sigura ca ai banuit ceva, dar ai respins ideea ca una nebuneasca. Ai preferat sa iti spui ca probabil eu joc vreun soi de sah bolnav cu inima ta.

Sunt mai puternica ca tine si tu nu stii asta, iubitule!

     Ne-am iubit, scumpule, toata lumea a stiut asta, doar noi nu am crezut. Ne-am ranit unul pe celalalt cu neincrederea noastra, am renuntat la noi, ne-a fost frica de fericire, ne-am temut de sfarsitul iubirii si de durerea pierderii asa ca ne-am zis ca e mai bine sa nu avem ce pierde. Am fugit unul de altul cand tot ce trebuia sa facem era sa fugim unul spre celalalt cu sufletul in mana. Am gresit amandoi, ce prosti am putut sa fim, tocmai noi care ne mandream atat cu inteligenta noastra! Dar e o diferenta majora intre noi...