Dragoste sau nebunie temporara

    "Totul e bine cand se termina cu bine" spune un proverb romanesc si dupa ziua pe care am avut-o ieri inclin sa cred ca este un mare adevar. Nu stiu cum sa definesc exact experienta sau lectiile zilei de ieri, probabil ca dragoste sau nebunie temporara, dar nu stiu exact care dintre cele doua primeaza. Probabil imi voi da seama in momentul in care mi se va sterge de pe chip zambetul asta tamp sau nu voi mai avea creierul intoxicat de imaginea lui.

     Aveam o zi banala, m-am cufundat in rutina zilnica pana cand Universul s-a gandit sa imi dea ceva adrenalina si sa ma scoata din visarea nostalgica a unei zile ploioase. Recunosc ca foloseam monotonia actelor de completat pentru a uita ultimele discutii cu iubitul care au fost orice in afara de placute sau confortabile. La capatul exasperarii am propus sa luam o pauza ceea ce pentru mine e limbajul universal pentru "vreau sa ma despart de tine si nu stiu cum sa iti spun", pur si simplu obosisem. Serios, nu imi imaginam ca dragostea poate fi atat de grea si de complicata. Sau poate doar dragostea mea e grea de cap uneori!

         Logica mea si logica lui sunt doua chestii complet diferite, pentru ca la pranz ma trezesc ca ma suna. Ii raspund si nu aud nici macar "buna, ce mai faci?", ci un direct "sunt pe autostrada, vin la tine!" care m-a blocat. Am balbait un "pai nu trebuia sa fii la serviciu?" incercand sa inteleg ce naiba se intampla. Imi spune dulce ca tocmai a fugit de proprii angajati, i-a trimis acasa si in origini si sa vad daca pot fugi si eu de la serviciul meu ca sa vorbim. Aparent, daca nu o fac ma va astepta la usa pana voi termin. Cand am inchis apelul tremuram, ma inrosisem, ma trecusera toate transpiratiile. Mi-am luat liber pentru restul zilei cu complicitatea sefului care mi-a facut cu ochiul si mi-a urat fericire.

       Fericire? Neah, in momentul in care l-am vazut m-au apucat toti nervii. Pentru certurile din zilele anterioare, pentru ca a venit neanuntat, pentru ca aratam jalnic, pentru ca ploua afara, am inceput sa ii reprosez te miri ce. Ma surprindea si pe mine ce spuneam, habar nu aveam ca atatea lucruri mici ma pot afecta. Bineinteles ca daca n-a avut drept la replica, a rezolvat el problema cu cativa decibeli in plus. Ne-am certat pentru prima data cu tigaile in cap, ceea e un fapt destul de socant pentru doua fiinte controlate ca noi.

      Nu stiu cum m-am trezit in bratele lui si toata furia mea s-a topit intr-o mare de dragoste. Ma tinea strans si imi spunea ca acum nu mai pot sa fug de el. Mi-am dat seama pentru prima data ca tin in brate ceva mai mult decat o flama de moment, ca de fapt nu vreau sa fug de el. Pentru prima data in viata mea am simtit ca indiferent cat de greu si de complicata ar deveni situatia, indiferent de cat de afurisit de nebuna pot fi, este acolo, gresind uneori dar mereu luptand pentru mine. Pentru prima data in viata mea ma simt ca mi-am gasit ancora si sunt dispusa sa merg pana in panzele albe pentru el. Il iubesc, dragoste sau nebunie temporara, orice ar  fi asta, este reala!